Patologia tiroidiana si amiodarona

Patologia tiroidiana si amiodarona
Dr. Luciana Oprea
01.07.2022

Patologia tiroidiana indusa de amionarona

Amiodarona este un medicament antiaritmic, cu continut ridicat de iod, utilizat adesea pentru aritmiile supraventriculare cardiace. Aproximativ 15-20% dintre pacientii care utilizeaza acest medicament dezvolta fie tireotoxicoza, fie hipotiroidism. Pacientii cu functie tiroidiana normala de obicei sunt tratati cu 200mg/zi amiodarona si raman eutiroidieni chiar si la doze mai mari (400mg/zi). Chiar si asa, ghidurile recomanda un screening al functiei tiroide pentru ca probele de laborator se pot modifica atat la inceputul tratamentului (<3luni), cat si pe termen lung (>3luni).

Tratamentul cu amiodarona se asociaza cu modificarea testelor functionale tiroidiene si cu mai multe tipuri de disfunctie tiroidiana:

  • Hipotiroidismul indus de amiodarona sau
  • Tireotoxicoza indusa de amiodarona

Aceste dereglari pot sa apara atat la pacientii fara afectiuni tiroidiene preexistente, dar mai ales in cazul in care exista o boala de fond cunoscuta care afecteaza glanda tiroida.

Hipotiroidismul indus de amiodarona apare la 5-26% dintre pacientii tratati cu acest antiaritmic si de obicei nu necesita intreruperea medicamentului, ci doar substitutie cu hormoni tiroidieni sau urmarire in cazul formelor subclinice. Acesta apare mai frecvent la pacientii cu tiroidita autoimuna. Nu exista o legatura intre doza utilizata si gravitatea hipotiroidismului.

Acest tip de hipotiroidism poate sa varieze ca forme de prezentare de la forme subclinice cu TSH crescut si fT4 normal, pana la forme clinic manifeste cu TSH>10uUI/ml si nivele scazute de fT4. Manifestarile clinice nu difera de forma clasica a hipotiroidismului, dar pot sa agraveze boala de fond cardiaca.

Testele de laborator ale functiei tiroidiene ar trebui verificate la 4-6 luni pentru toti pacientii aflati in tratament cu amiodarona.

Se descriu doua forme de hipertiroidism indus de amiodarona:

  • tipul 1 -  apare la pacientii cu gusi polinodulare preexistente sau cu Boala Basedow subiacenta - ambele induse de excesul de iod;
  • tipul 2 - rezulta dintr-o distructie a tesutului tiroidian si eliberarea unei cantitati mari de hormoni tiroidieni in circulatie; 

Exista, de asemenea, si forme mixte, care adesea pun probleme de diagnostic si tratament.

Tireotoxicoza indusa de amiodarona reprezinta o afectiune mai periculoasa, putand sa exacerbeze boala cardiaca preexistenta si este asociata cu morbiditate si mortalitate crescute mai ales la pacientul varstnic cu disfunctie ventriculara stanga. Asadar, la aceasta categorie de pacienti echilibrarea functiei tiroidiene este o urgenta medicala. 

Tiroidectomia totala este in prezent cea mai buna optiune de tratament pentru pacientii cu boala cardiaca severa si tireotoxicoza indusa de amiodarona, mai ales la cei cu boli congenitale cardiace, cu infarct miocardic sau aritmii ventriculare. Tiroidectomia totala de urgenta trebuie sa se ia in considerare in caz de deteriorare a functiei cardiace cu fractie de ejectie stanga scazuta, boli cardiace severe cum ar fi displazia aritmogena ventriculara dreapta sau la cei cu aritmii maligne. Chirurgia restabileste rapid starea de eutiroidie si imbunatateste functia cardiaca in aproximativ 2 luni la cei mai multi dintre acesti pacienti.

Exista situatii in care tratamentul cu amiodarona poate fi continuat, cum ar fi tireotoxicoza indusa de amiodarona de tip 2, pentru ca de obicei aceasta are evolutie autolimitata si raspunde la tratamentul cu glucocorticoizi orali.

Tratamentul celor doua forme de tireotoxicoza indusa de amiodarona este diferit: cu antitiroidiene de sinteza, respectiv cu glucocorticoizi orali, respectiv intreruperea terapiei cu amiodarona in unele cazuri, intr-o colaborare multidisciplinara care sa includa si un medic cardiolog.

Dupa stabilizarea episodului de hipertiroidism, pacientii necesita o urmarire riguroasa. Pot necesita tiroidectomie totala sau tratament cu iod radioactiv.

Tipul de afectare tiroidiana depinde si de aportul iodat, astfel ca in zonele endemice apare mai des hipertiroidismul indus de amiodarona, in timp ce in zonele fara deficit de iod apare mai ales hipotiroidismul.

Diagnosticul acestor afectiuni este adesea dificil, necesitand explorari suplimentare de medicina nucleara cum ar fi: radioiodocaptarea sau scintigrafia tiroidiana, precum si dozari hormonale si ecografie tiroidiana.

Consultul endocrinologic ar trebui efectuat la toti pacientii la care se ia in calcul tratamentul cu amiodarona, atat la inceputul tratamentului cat si pe termen lung.

Bibliografie:

2018 European Thyroid Association (ETA) Guidliness for the Management of Amiodarone-Associated Thyroid Dysfunction; Bartalena L.; Bogazzi F.; Chiovato L.; Hubalewska-Dydejczyk A.; Links T.P.; Vanderpump M.