Alimentația și tiroida
Tiroida este o glandă mică, sub forma unui fluture, situată la baza gatului , avand un rol foarte important încă din viața intrauterină.
Funcționarea echilibrată a glandei tiroide este esențială pentru organism. Hormonii tiroidinei au multiple efecte fiziologice la nivelul tuturor țesuturilor.
Unele dintre cele mai importante efecte se manifestă în timpul vieții fetale și în prima copilărie, fapt demonstrat de efectele cerebrale dramatice din mixedemul congenital. Hormonii tiroidieni continuă să joace un rol importat în creșterea și dezvoltarea copilului, fapt ilustrat de curbele de creștere intarziată care apar in hipotiroidism la aceasta vârstă.
La adulți efectele primare ale hormonilor tiroidieni se manifestă prin alterări metabolice, ale metabolismului proteic, glucidic, lipidic influențând RMB (rata metabolica bazala), greutatea, temperatura corpului, diferențierea / proliferarea țesuturilor (nervos, osos), tonusul muscular, frecvența cardiacă, ciclul menstrual la femei, tulburări de dinamică sexuală la bărbați.
Afecțiunile tiroidiene pot îmbrăca forme variate legate de funcționalitate (hiper- sau hipotiroidism) sau de structură (noduli tiroidieni, guși polinodulare), sau combinatii ale acestora (nodulul autonom, gușa polinodulară hipertirodizantă, etc).
La baza disfuncțiilor tirodiene stau în principal bolile tirodiene autoimmune (cum sunt tiroidita Hashimoto care duce la hipotiroidism sau boala Basedow Graves ce determină hiperfuncția tirodiană), dar și deficitul de iod care duce la hipotiroidismul congenital, hipotiroidismul prin carenta de iod și gușa endemică.
În ceea ce privește alimentația pentru o funcționalitate corectă a tiroidei elementul cheie este IODUL.
Sinteza hormonilor tiroidieni (triiodotironinei T3 şi a tiroxinei T4) este dependentă de 3 factori: prezența iodului, echipamentul celular enzimatic si elementele de control central și de la nivel tiroidian.
Iodul din alimente este transformat în intestin în iodură, forma sub care este absorbit în circulație; de aici este eliminat renal sau concentrat în unele țesuturi tiroidă, glandele salivare, sân, plexurile coroide.
Pentru sinteza hormonilor tiroidieni, iodul este transportat la nivelul folicului printr-un mecanism complex, la acest nivel iodul este oxidat și apoi din iod și anumiți aminoacizi se fomează precursorii hormonilor tiroidinei monoiodotirozina si diiodotirozina; urmatoarea etapă o reprezintă condensarea oxidativă a iodotirozinelor în molecula tiroglobulinei sub acțiunea peroxidazelor tiroidiene.La adulții sănătoși rata producției zilnice a hormonilor tiroidieni este de 100 ug t4 si 30 ug t3; un minimum de 70 ug de iod este necesar pentru sinteza zilnică a aceastor hormoni.
O raţie alimentară de 150-200 µg/zi de iod a fost propusă ca suficientă pentru toţi adulţii şi adolescenţii; pentru femeile însărcinate şi cele în perioada de lactaţie, raţia este crescută la 220 µg/zi, respectiv 250 µg/zi.
Pentru sugarii sub 6 luni este de 100 µg/zi, iar între 6 şi 12 luni, este de 120 µg/zi.
Raţia zilnică necesară pentru copii este între 90-150 µg/zi şi creşte cu vârsta.
Doza fiziologică zilnică pentru o persoană adultă poate fi asigurată într-un procentaj de 80-90% prin alimente şi 10-20% prin apă.
Iodul apare în cantităţi extrem de variate în alimente (de exemplu: homari, stridii, sardine şi alte vieţuitoare de apă sărată sunt bogate surse de iod) şi în apa potabilă.
Vieţuitoarele marine conţin 300-3000µg/kg de produs proaspăt; peştii de apă dulce conţin 20-40 µg/kg.
Iodul conţinut în carnea de vacă (50-90 µg/kg) şi în ouă (18-36 µg) este reprezentat de iodurile disponibile în hrana animalului, iar iodurile din vegetale variază proporţional cu cantitatea de iod din solurile în care cresc.
Fortificarea cu iod a alimentelor, este o metodă din ce în ce mai folosită, mai frecvent fiind utilizate dulciurile, uleiul de soia, apa; dar principalul dezavantaj este dat de faptul că iodul modifică gustul şi culoarea produselor alimentare.
Importanţa sării iodate ar trebui accentuată, conform recomandărilor OMS, pentru profilaxia guşei endemice.
Cel mai bun mod pentru obţinerea unui aport adecvat este folosirea sărurilor de iod: iodură de potasiu, iodat de potasiu, iodat de calciu în concentraţii de aproximativ 0,01%.
Există și situații când aportul crescut de iod este contraindicat , astfel:
- Pacienții cu boala Basedow –Graves tratată cu ATS, gușa difuza tiroidizata tratata cu ATS, nodul solitar autonom (adenom toxic), gușa multinodulară hipertiroidizată
- Pacienti operati cu cancer tiroidian papilar sau folicular, care au intrerupt tratamentul cu levotiroxină și așteaptă administrarea Iodului 131
- Regim sărac în Iod cel putin 2 săptămâni
- Evitarea sării iodate
- Evitarea alimentelor bogate în iod (Fructe de mare, lapte si produse derivate, galbenus ul de ou, nuci verzi, caragenanul, agar-agar),
- Suplimentele alimentare care conțin iod
- Evitarea utilizării substanțelor de contrast iodate (3-8 saptămâni)
- Evitarea utilizării dezinfectantilor pe baza de iod (betadine, rivanol)
- Evitarea utilizării amiodaronei – 6 luni.
La persoanele sanatoase , fara nicio afectiune tirodiana, pe lângă un aport adecvat de iod, se recomadă o alimentație echilibrată, bogată în legume și fructe, cu un aport adecvat de fibre alimentare (14 g/1000 kcal), un aport redus de grăsimi saturate (evitarea grăsimilor de origine animală=> consumul de carne slabă și lactate degresate în cantități moderate), aport adecvat de grasimi polinesaturate (omega 3 și 6) și consmul foarte redus (ocazional) de produse zaharoase si băuturi îndulcite.
Hipotiroidismul este cu 32 % mai frecvent la persoanele care asociază obeziate și suprapondere (Adventist Health Study-2), astfel că menținerea unei greutăți normale prin stil de viață sănătos (alimetație și mișcare) înseamnă prevenirea disfuncței tiroidiene.
La persoanele care asociază tiroidita cronică autoimună menținerea unei greutăți normale și adoptarea unei diete echilibrate devin și mai importante, desi predispozitia spre tiroidita cronica autoimuna este determinate genetic in 80% din cazuri si doar 20% din cazuri sunt determinate de factorii de mediu și alimentatie.
În același studiu, Adventist Health Study-2, s-a dovedit ca fața de persoanele omnivore pensoanele cu alimentație lacto-ovo-vegetariană au un risc mai mare cu 9 % de tiroidită cronică autoimună și hipotiroidism, iar persoanele vegetariene un risc cu 11 % mai redus.
Alimentatia bogata în grăsimi de origine animală se coreleaza cu apariția anticorpilor anti-tireoperoxidaza și anti-tireoglobulină, în timp ce alimentația vegetariană prin proprietătiile antiiinflamatoare ale platelor se coreleaza cu lipsa anticorpilor.
Seleniul
Seleniul este un micronutrient cu roluri importante în funcționarea tiroidei. Selenoproteinele includ iodotironin selenodeiodinaze, D1 și D2, care sunt responsabile pentru producerea de T3 biologic activ. Nivelurile scăzute de seleniu în sânge sunt asociate cu infiltrarea limfocitelor la nivelul tiroidei, sugerând o legătură între acest mineral și boala tiroidiană autoimună. Suplimentarea cu seleniu pare să aibă un anumit beneficiu la pacienții cu tiroidită autoimună pe L-tiroxină. Studiile clinice controlate, folosind 200 μg/zi timp de câteva săptămâni, au arătat reduceri cu 25-55% ale concentrațiilor de anticorpi peroxidazei tiroidiene (o enzimă care catalizează iodarea T4 și T3). Cu toate acestea, niciunul nu a demonstrat până acum un efect de economisire a hormonilor tiroidieni.
Aportul zilnic recomadat este de minim 55 mcg și o doză maximă de 400 mcg/zi. Surse importante de seleniu sunt fructele de mare, carnea, viscerele, ouăle, ciupercile, brânzeturile, semințele de dovleac, nucile.
Un beneficiu dovedit este în cazul oftalmopatiei Graves (afectarea ochilor din boala Basedow, însemnând exoftalmie,iritație conjunctivală, hiperlacrimație, etc ), unde administrea a 200 mcg/zi de seleniu timp de 6 luni a dus la ameliorarea simptomatologiei la pacienții afectați.
Vitamina D
Nu este clar stabilit cum influentează vitamina D funcția tiroidiană, dar prevalența tiroiditei cronice autoimune și a bolii Basedow este mai mare la pacienții cu deficit de vitamina D. Persoanele cu pielea mai închisă la culoare ar trebui să ia în considerare suplimentarea cu vitamina D pe tot parcursul anului.
Fierul
Deficitul de fier poate contribui, de asemenea, la riscul de boli tiroidiene. Deși populațiile occidentale care mănâncă carne au rezerve de fier mai mari decât populațiile non-occidentale, unii indivizi pot avea o carență de fier. Concentrațiile plasmatice de tiroxină și triiodotironină au fost semnificativ mai scăzute la femeile cu anemie feriprivă, comparativ cu lotul control. Anemia feriprivă reduce efectul suplimentării cu iod asupra funcției tiroidei, iar suplimentarea cu fier îl îmbunătățește. Cu toate acestea, suplimentele de fier trebuie luate la distanță (4 ore) levotiroxină.
Dieta fără gluten
Tirodita cronică autoimună se poate asocia cu alte boli autoimune cum este boala celiaca și diabetul zaharat tip 1. La pacientii cu boală celiacă riscul de a dezvolta tiroidită cronică autoimună este de 4 ori mai mare decât în populația generală. Pacienții diagnosticați cu boala celiacă la care s-a initiat dieta fără gluten au titru ale anticorpilor anti-tiroidieni mai mici decât la pacienții cu boală celiacă nediagnosticați care nu au beneficiat de dieta fără gluten. Deși inițierea unei diete fără gluten si mentinerea pentru minim 6 luni poate duce la scăderea titrurilor de anticorpi la pacienții cu boală tirodiană autoimună, nu se recomanda o astfel de dietă dacă nu se asociaza și boala celiacă.
De asemnea, pacientii cu tiroidită cronică autoimună pot asocia intoleranță la lactoză (75 % din pacienții cu Hashimoto asociază intoleranță la lactoză). Initierea dietei fara lactoză poate aduce beneficii atât în starea generală a pacientului cât și în reducerea dozei de substituție cu euthyrox.
Pacientii cu tiroidită cronică autoimună și simptomatologie digestivă ar trebui îndrumați către un test de toleranța la lactoza.
Recomandari pentru hipotiroidism:
- Distribuţia nutrienţilor ar trebui să se bazeze pe evaluarea individualizată a obiceiurilor alimentare, preferinţelor şi a ţintelor metabolice
- Dieta normo- sau hipocalorică
- Aportul de proteine 10-20%; eliminarea glutenului doar în cazurile documentate
- Aport de glucide 50-55%; fibre 14 g/1000 kcal
- Eliminarea/limitarea zahărului și a glucidelor rafinate din dietă
- Aport de lipide: reducerea AGS, AG trans sub 1%, AGM si polinesaturati omega 3
- Aport optim de micronutrieți (de revazut aportul de iod, fier, zinc, magneziu, seleniu)
- Aport optim de vitamine hidro- si liposolubile
- Scăderea aportului de alimente procesate
- Renuntarea la fumat
Recomandari pentru hipertiroidism:
- Dieta normo- sau usor hipercalorica
- Menținerea unei greutăți optime
- Aport de proteine 15-20%
- Aport optim de micronutrieți
- Aport optim de vitamine hidro si liposolubile
- Necesar crescut de vitamina A, vitamina D, tiamina, riboflavina, piridoxina, acid pantotenic, acid folic, vitamina C, colina si posibil vitamina E
- Apar tulburari in metabolismul triptofanului care pot fi corectate prin administrarea de piridoxina
- Renuntarea la fumat
- Strategii ce încurajează adoptarea unui stil de viață sănătos
- Sfaturi personalizate în funcție de cultură, obiceiuri, situația pacientului
În concluzie, un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată ar trebui sa fie baza de pornire, iar suplimentarea cu vitamine sau micronutrienti ar trebui facută doar sub îndrumarea medicului. Alegerea unui stil de viață cât mai sănătos și întrumarea către o dietă echilibrată trebuie făcută în concordanță cu preferințele pacientului și ținând cont de aspectele socio-culturale și religioase.
Articol scris de Dr. Polina Pascu, Medic Specialist Endocrinologie
Programari consult Clinica Tiroidei: 0723 580 218